,,Dacă poporul român ar dispărea de pe fața pământului şi ar rămâne o singură carte scrisă de Mihai Eminescu, lumea va şti cine au fost românii”, afirma Mircea Eliade.

La bustul poetului Național

În centrul Aradului, în fața Inspectoratului Județean de Poliție, se află bustul poetului Național Mihai Eminescu. Cu o zi înaintea sărbătoriri zilei de 15 ianuarie data nașterii poetului nepereche a fost depusă o frumoasă jerbă de flori pentru a cinsti memoria lui Mihai Eminescu. Gazdele evenimentului au fost reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Arad.

În acest mod a fost cinstită și la Arad memoria geniului națiunii române, născut la 15 ianuarie 1850.

Clădirile istorice ale orașului îmbrățișează parcă bustul din marmură albă, ferindu-l de trecerea timpului.

Eminescu la Arad

Eminescu a fost la Arad în 1868, cu trupa lui Pascaly și a fost găzduit timp de o lună în casa avocatului filantrop Ioan Popovici-Desseanu. Avocat arădean care avea ușa deschisă chiar și pentru cel mai necăjit român, care avea nevoie de un sfat sau ajutor bănesc. Se spună că Desseanu l-a îmbrăcat pe oaspetele său, Mihai Eminescu, din tălpi până în creștet.

Cert este că în casa lui Desseanu, poetul național l-a întâlnit pentru prima dată pe Iosif Vulcan, cel care îi va schimba numele din Eminovici în Eminescu.

Una dintre cele mai frumoase poezii despre Mihai Eminescu a fost scrisă de Marin Sorescu:

Trebuiau sa poarte un nume

,, Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă

La o margine de mare

Unde valurile fac noduri albe,

Ca o barbă nepieptănată de crai

Şi nişte ape ca nişte copaci curgători

În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli

Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,

Sau mai simplu: ciobani şi plugari,

Cărora le plăcea să spună,

Seara, în jurul focului poezii –

“Mioriţa” şi “Luceafărul” şi “Scrisoarea III”.

Dar fiindcă auzeau mereu

Lătrând la stâna lor câinii,

Plecau să se bată cu tătarii

Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii

Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber

Între două primejdii,

Aceşti oameni făceau din fluierele lor

Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,

De curgeau doinele la vale

Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei

Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei

Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci

Şi un tânăr care vorbea cu ei,

Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,

Cât istoria noastră,

Trecea bătut de gânduri

Din cartea cirilică în cartea vieţii,

Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,

Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,

Şi cei doi îndrăgostiţi

Care ştiau să le troienească toată floarea

Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri

Care tot colindau pe deasupra lor

Ca lungi şi mişcătoare şesuri.

Şi pentru că toate acestea

Trebuiau să poarte un nume,

Un singur nume,

Li s-a spus Eminescu.”

Dorul de Eminescu nu va pieri niciodată!

Arad 14 ianuarie 2021

Prof. Stoica Cristian

Școala Profesională Astra Arad