„Casa cu Lacăt” sau lecția de 202 ani de istorie, în aer liber

astra
Elevii de la „Astra” au ecologizat „La Movile” din Vladimirescu
16/02/2022
elevi_1
A construit și reparat din proprii bani aproape 100 de școli și peste 200 de biserici
16/02/2022

„Casa cu Lacăt” sau lecția de 202 ani de istorie, în aer liber

casa-cu-lacat
Ora de istorie în aer liber a cadrelor didactice și a elevilor de la Școala Profesională „Astra”. Elevii au învățat despre meşteşugari şi istoria lor de Ziua Mondială a Educaţiei la „Casa cu Lacăt”.

Vă mai aduceți aminte de profesorul Cristian Stoica, cadru didactic la Școala Profesională Astra, cel care predă istorie într-un mod inedit, adică într-un cadru non-formal? Dacă nu, vă aducem noi aminte. Prima acțiune demarată de profesor, alături de clasa lui, a fost la piciorul pasajului ce duce înspre Grădiște, unde au făcut o curățenie exemplară. Au continuat să ecologizeze și „La Movile” din Vladimirescu, apoi elevii au avut parte de o lecție de istorie în aer liber, la casa memorială a lui Ștefan Cicio-Pop.

Acum, profesorul și-a dus elevii tot în aer liber, însă de această dată la „Casa cu Lacăt”, de lângă Boul Roșu.

Aradul are cu ce se mândri!

Ziua în care profesorul a ales „ora de istorie în aer liber”, nu este aleasă întâmplător. UNESCO a desemnat ziua de 5 octombrie ca ,,Ziua Mondială a Educaţiei”, prin urmare aceasta a fost sărbătorită și în şcolile din România. Aradul a fost şi este un oraş cu puternice tradiţii industriale şi meşteşugăreşti. Mărturie stau numeroasele edificii din Arad. „Noi, cei de la Şcoala Profesională «ASTRA» credem cu tărie în importanţa pe care o are învăţarea unei meserii de către tinerii zilelor noastre. Tocmai de aceea, de Ziua Educaţiei, conducerea Şcolii Profesionale ASTRA a luat decizia să meargă alături de cadre didactice şi elevi la această clădire simbol a oraşului. Aradul are cu ce se mândri, nu doar cu clădirile trecutului, dar şi cu tinerii prezentului. Atunci când clădirile nu vor mai fi, oamenii vor duce povestea lor mai departe”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, profesorul Cristian Stoica.

Ce nu știi despre „Casa cu Lacăt”?

Pentru cei interesați despre importanța acestui edificiu, ce aduce mândrie orașului nostru, vă invităm într-o mică „excursie în timp”.

„Casa cu lacăt din Arad a fost construită în 1815, fiind o clădire simbol pentru tradiţiile meşteşugăreşti. După drumuri lungi prin diversele oraşe ale Europei, calfele se întorceau la Arad cu stagiul de practică făcut. Meseriaşii, prin munca lor, au ajutat la dezvoltarea oraşului. Erau vremuri când era o mândrie să ajungi meseriaş. Întorşi la Arad, aceştia băteau un cui simbolic în trunchiul de copac plasat în nişa din colţul Casei cu lacăt. O semnificaţie deosebită are şi lacătul care închidea simbolic odinioară trunchiul de copac. Legendele care circulau, spuneau chiar că cel care poate să descuie lacătul va intra în posesia clădirii. Noi credem că toţi cei care au ajuns să bată un cui în trunchiul de copac au deschis lacătul spre o lume nouă. O lume în care omul este un creator de valori, demn şi mândru de munca depusă. Meseriaşii lumii de altădată trebuie să revină pe străzile Aradului şi ale României, avem cu toţii atât de multă nevoie de ei.

A fost evocat şi scriitorul Ioan Slavici care îi prezintă foarte frumos pe meseriaşi în scrierile sale”, ne povestește profesorul Cristian Stoica, de la Școala Profesională „Astra”.

Sursa: Aradon.ro

Comments are closed.